Optim Safety Signs S.R.L. oferă următoarele servicii: vizitarea locurilor de muncă unde personalul beneficiarului desfășoară activitate, intervievarea lucrătorilor, inspectarea echipamentelor de muncă, colectarea și analizarea informațiilor necesare pentru elaborarea tematicilor de instruire în domeniul securității și sănătății în muncă, precum și întocmirea sau actualizarea tematicilor de instruire în domeniul securității și sănătății în muncă.
Conform art. 15 alin. (1) pct. 7 din Normele Metodologice din 2006 de aplicare a prevederilor Legii securității și sănătății în muncă nr. 319/2006, „elaborarea tematicii pentru toate fazele de instruire” face parte dintre activitățile de prevenire și protecție, cu caracter obligatoriu, care trebuie desfășurate în cadrul întreprinderii și/sau al unității.
Potrivit prevederilor art. 88 alin. (2) din Normele Metodologice din 2006 de aplicare a prevederilor Legii securității și sănătății în muncă nr. 319/2006, „conținutul instruirii introductiv-generale trebuie să fie în conformitate cu tematica aprobată de către angajator”. Mai mult, în conformitate cu prevederile art. 93 alin. (1) din Normele Metodologice din 2006, „instruirea la locul de muncă trebuie efectuată pe baza tematicilor întocmite de către angajatorul care și-a asumat atribuțiile din domeniul securității și sănătății în muncă/lucrătorul desemnat/serviciul intern/serviciul extern de prevenire și protecție și aprobate de către angajator, tematici care vor fi păstrate la persoana care efectuează instruirea”. De asemenea, instruirea periodica trebuie efectuată pe baza tematicilor întocmite de către angajatorul care și-a asumat atribuțiile din domeniul securității și sănătății în muncă/lucrătorul desemnat/serviciul intern de prevenire și protecție/serviciul extern de prevenire și protecție și aprobate de către angajator, care vor fi păstrate la persoana care efectuează instruirea.
Încălcarea dispozițiilor legale referitoare la instruirea lucrătorilor constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 4.000 lei la 8.000 lei (art. 39 alin. 4 din Legea securității și sănătății în muncă nr. 319/2006).